@#$%^&*()~!

TREI ZILE. Au fost suficiente trei zile ca să văd cât de idioată am putut să fiu, cât de mult am putut să greşesc şi cât de puţin ştiu să apreciez un lucru atunci când îl am. De ce am fost atât de ignorantă? Nu e normal ca atunci când petreci mai mult timp cu o persoană, când ajungi să o cunoşti mai bine decât pe tine însăţi, să te simţi din ce în ce mai bine în preajma ei, să fii din ce în ce mai deschis cu ea? Bineînţeles că este. Este foarte normal, dar nu pentru pshiopaţi ca mine. La mine este exact INVERS. Cu cât devin mai apropiată de cineva, cu atât mă distanţez mai mult.. involuntar. Dacă ar fi să primesc câte 10 lei pentru fiecare persoană pe care am pierdut-o din cauza asta, aş putea să-mi iau maşină şi să-mi ajungă şi banii de benzină pentru următorii 10 ani. Partea tristă este că dintre toţi nu regret decât o singură persoană, o persoană care a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat şi nu trece zi în care să nu-mi amintesc cât de frumos era. Sentimentul că orice s-ar întâmpla, orice idioţenie aş face, oricât de mult aş greşi este cineva acolo pentru mine necondiţionat, este nepreţuit. Şi puteam să fiu cheală, cu un picior în plus sau minus, să am păr pe toată faţa şi tot mă iubea cel mai mult şi făcea totul pentru mine. Nu a fost, NU ESTE şi nu va mai fi nimeni la fel. Şi ştiu că sunt al naibii de siropoasă, dar dacă nu mă descarc simt că explodez Mi-a zis că o să mă iubească mereu. Şi a făcut lucruri pe care nu credeam că cineva le poate face pentru altcineva, lucruri pe care aş dori să le pot face şi eu. Dar am fost prea egoistă, orgolioasă şi proastă şi nu am meritat.