Salutări cu toţi dinţii!

Chiar că apreciezi ceva doar după ce nu-l mai ai.. şi nu zic asta că e clişeu ci din propria experienţă. Toată săptămâna asta am avut un sentiment de incomplet; ceva din mine nu era la locul lui şi mi-am dat seama cât de mult îmi lipseşte. Frate, cât ghinion trebuie să ai să ţi se rupă dintele în timp ce te speli pe dinţi?:)) Pentru cei care nu m-au văzut vorbind şi nu şi-au primit porţia de amuzament anunţ că fix o săptămână am fost ştirbă. Când eram mică de invăţam să mă şterg la fund şi-mi picau dinţii nu credeam că o sa trebuiască să mai trec prin asta vreodată [sper că s-a înţeles că acum mă refer strict la partea cu dinţii], dar iată-mă câţiva ani mai târziu.. FARA UN DINTE. Din fericire, totul este foarte bine acum.
Ce pot spune? experienţă unică. Am învăţat că poţi să faci o grămadă de glume pe seama ştirbilor [peste 80% din cele auzite erau scormonite de mine, evident:))], că pentru cei de lângă tine nu încetează niciodată să fie amuzant să te vadă zâmbind sau chiar pur şi simplu vorbind, DAAAR mai ales eu nu sunt făcută să tac. Dacă la început evitam să vorbesc, râdeam cât mai subtil.. în următoarele ore îmi turuia gura într-una şi râdeam exact cum îmi stă numai mie în fire.
Dar scopul acestui post este să anunţ cunoscuţii că dacă mă vedeţi azi sau mâine pe stradă, în maxi taxi sau prin curtea liceului zâmbind cu toţi dinţii ca tembela cu o expresie tâmpă pe faţă să ştiţi că nu aveţi de ce vă teme. Nu e mâncare contaminată, nu e nimic în aer, nu m-am drogat şi nu sufăr de nicio boală psihică... sau cel puţin nu una contagioasă:))
Mă oftic foarte tare că nu am învăţat să fac nicio şmecherie gen fântână arteziană în gură sau să scuip şmechereşte.