Confesiile unei obsedate în fază terminală.

Sunt răcită tare. Îmi curg mucii ca la robinet, simt mâncărimi prin interior, mă simt ca în ultimele momente ale vieţii şi-mi schimb starea de spirit mai des decât şosetele. Ştiu am mai spus asta de un miliard de ori, dar acum e ceva serios. Pe bune, încep să cred că am tulburări de personalitate. Astfel se expliCĂ CUm pe drum spre şcoală eram atât, dar atât de bine dipusă, râdeam, puteai să-mi dai cu mitraliera în cap şi nu mă opream din vorbit, iar peste ceva minute pac zbuf bruscinstantaneudeodată nu mai am chef de nimic, încep să mă iau de toată lumea şi comentez aiurea în tramvai. Destul despre sănătate însă, nu despre asta e vorba în titlu, nu numai. Hm, eu am problemă foarte serioasă. Niciodată nu mă limitez la a-mi place de ceva/cineva. De la a-mi place la a fi o obsedată notorie este un pas de pitic de mentă pe care eu mereu îl trec. Dar obsesie din aia de te taie toate căldurile, adormi noaptea târziu şi te surprinzi uneori visând ca proasta cu expresie tălâmbă de om beat pe faţă. Perioada asta însă nu durează mult. Situaţia evoluează în timp şi tu te alegi doar cu un milkshake de iluzii şi speranţe că până la urmă tot cum vrei tu va fi. Dar ghici ce? Nu e aşa, nu o să fie deloc cum vrei tu aşa că şterge-ţi rânjetul ăla de pe mutră.
DEci da, acum sunt obsedată şi e un sentiment naşpa tare.