'Jurnal' de călătorie.

Fălafăl.

Pentru început, ţin să lămuresc că nu sunt imo, nu mă dau cu capul de pereţi când ascult muzică, nu-mi crestez mâinile în ideea de a-mi scurta venele, iubesc viaţa, nu tânjesc după durere [bine, poate doar în contexte erotice] şi ca postul să nu pară scris de o astfel de persoană voi scrie de fiecare dată biscuite în loc de lamă şi a gâdila în loc de a tăia [cu conjugările de rigoare].

Şi s-a întâmplat într-o sâmbătă.. soarele strălucea, păsărele cântau- pe naiba. Mi-era frig, iar deundeatâteapăsărele nu scoteau niciun murmur. Dar dat fiind faptul că Alezgandra era singură acasă, împreună cu tovarăşa Hulia i-am făcut o vizită prelungită [stabilită şi anunţată de o săptămână] la domiciliu. În ce a constat vizita noastră? Hm.. ceva filme, ceva gustărele/redds, discuţii dă fete, muzicuţă [sună mai prietenos cu diminutive] gâdilat pe degete urmat de "surorizarea de sânge" între mine şi tovarăşa mai sus menţionată ... să ne oprim puţin la ultima parte. Ştiam că se va întâmpla, dar nu eram destul de pregătite [ea mai mult decât mine]- şi nu, nu am schimbat subiectul, tot despre gâdilatul cu biscuitele vorbesc:))

A fost o atmosferă foarte romantică, aşa pentru noi: şi lumina şi câteva lumânărele aprinse [pare ciudat, dar NU E. lumânărele de efect, lumina ca să fim sigure că nu gâdilăm altceva:))], Vama veche- N-am chef azi pe fundal, Alezgandra şi ceva maimuţoi ca martori. I-am zis Iuliei că nu o să spun că iniţial a fost cam găină deci nu o voi face!!! Am avut câteva impedimente tehnice, gen după ce îşi belise ea degetul, la mine nu gâdila biscuitele, dar într-un final am reuşit şi astfel, gâdilate amândouă cu acelaşi biscuite, ne-am "unit" degetele gâdilate, iar operaţiunea a avut un hepi-ending. Restul serii a decurs la fel de frumix, cu mult râs şi o porţişoară [continui să folosesc diminutive în acelaşi scop] din The secret diary of a call girl.

Astfel, la sfârşitul zilei de 13 februarie m-am ales cu o suroră, am păstrat fiecare câte juma' de biscuite şi bucata de tampon [d-ăla de faţă] cu sângele celeilalte ca amintire... şi am scris despre asta pentru că a însemnat mult pentru mine, la fel cum înseamnă şi ea.

p.s.- Fălafăl [ştim noi ce-nseamnă asta şi e de ajuns], soro de sânge. Always have, aways wiiiiiill

LATER EDIT: nu, nu suntem prea mari pentru asta:))

De-ale mele ^^

Cronologic vorbind:

Sâmbăta ce tocmai a trecut a fost ziua mea. Da, am făcut 16 ani, oficial sunt şi mai şmecheră decât eram înainte. În legătură cu ziua asta.. hm. Nu pot să mă decid ce m-a enervat mai tare. Să fie faptul că ai mei au făcut parastas pentru bunică-mea în aceeaşi zi şi că toată rudele [după care nu prea mă dau în vânt oricum] au vorbit despre ea , unii şi uitând de mine? sau că am auzit “Dumnezeu s-o ierte” de la mai multe persoane, de mai multe ori decât “La mulţi ani, Ioana“. Chiar nu mă pot decide. Pe de altă parte le mulţumesc celor care şi-au amintit, chiar şi a doua zi. Gestul contează. Şi că veni vorba de gesturi, trebuie să-mi laud vaca nebună pentru brilianta chesti(c)OAIE pe care a făcut-o pentru mine. Deci. În seara precedentă a zilei mele mi s-a adus la cunoştinţă că nu voi avea parte de tort de ziua mea având în vedere condiţiile: mamaia, moartă, colivă şi chestii asemănătoare. O-K. M-am enervat bineînţeles [era premieră], am început să behăi şi să mă plâng exact ca un copil de 5 ani care îl aşteaptă pe Moş Crăciun tot anu’ şi aflăîn seara de ajun că nu o să mai vină. Până la urmă, tata boss mi-a făcut o surpriză şi mi-a luat cel mai bun tort pe care l-am mâncat vreodată . Cu scopul de a mă lălăi cât mai puţin trec direct la partea importantă: seara, veatza Hulia mi-a adus o bucată de prăjitură făcută de doamna mama ei pe o farfurie , cu o lumânărică roz în mijloc, cu tot cu chibrit şi linguriţă . Nu apucasem să-i spun că până la urmă căpătasem tort, dar aşa a făcut cel mai frumos gest pe care l-a făcut cineva vreodată pentru mine. Astfel pe la 11 noaptea , pe ninsoarea aia desă şi tremurând de frig mâncam din prăjitură pe Unirii. E genială şi o iubesc (nu numai) pentru asta.

Ca o mică genie ce sunt sâmbăta asta mă duc la olimpiadă la matematică [având în vedere că m-am calificat la faza precedentă], prima şi probabil singura olimpiadă la care m-am dus/mă duc/ mă voi duce în toţi anii mei de liceu. Nu credeam că o să se întâmple asta vreodată, în apărarea mea spun că am avut o perioadă se sclipiri, perioadă care s’est fini. Mi s-a dus entuziasmul să lucrez şi să-mi dau silinţa. M-am întors la stadiul de moluscă în hibernare [ştiu că moluştele de fapt nu hibernează, dar sună mai dramatic aşa, urs în hibernare sună pipi]. După ce o să citesc de vreo 20 de ori subiectele şi o să afişez faţa tâmpă, o să ma joc cu ceasul sau o să zic alfabetul invers până mă plictisesc. Şi acum vine partea minunată: vineri stau acasă. Genial. Mai mult decât genial-> ARHIgenial. O să mă pot uita la serial toată ziua.

Şi în sfârşit, duminică.. duminică o să borăsc. De ce? 13 caractere [dacă scriem cum vreau eu]: velăntainsdei. Sărbătoare mai proastă şi mai de căcăt nici că puteam fura de la americani. Fraţii mei albi, de ce puţa mea trebuie să ne comportăm de parcă am avea gândaci pe creieri în ziua de 14 februarie? DE CE? De ce să nu ne vedem liniştiţi de menta noastră şi instistăm atâta să ne căcăm pe noi cu aniversarea ’dragostei’? Aniversarea pulii, oameni buni. Mi-e scârbă de ziua asta. Nu-i găsesc niciun rost, nicio sfântă macaroană. E penibilă, iar dacă o să ajung preşedintă sau ceva şmecher şi important într-o bună zi o să ordon să li se taie degetele şi apoi să li se bage în cur părţile cu unghii celor care o sărbătoresc.