Ceva de aşteptat pentru ora de fizică.

Chiar nu credeam că o să fiu vreodată în situaţia în care un cadru didactic să mă întrebe dacă am băut ceva.

'Jurnal' de călătorie.

Confesiile unei obsedate în fază terminală.

Sunt răcită tare. Îmi curg mucii ca la robinet, simt mâncărimi prin interior, mă simt ca în ultimele momente ale vieţii şi-mi schimb starea de spirit mai des decât şosetele. Ştiu am mai spus asta de un miliard de ori, dar acum e ceva serios. Pe bune, încep să cred că am tulburări de personalitate. Astfel se expliCĂ CUm pe drum spre şcoală eram atât, dar atât de bine dipusă, râdeam, puteai să-mi dai cu mitraliera în cap şi nu mă opream din vorbit, iar peste ceva minute pac zbuf bruscinstantaneudeodată nu mai am chef de nimic, încep să mă iau de toată lumea şi comentez aiurea în tramvai. Destul despre sănătate însă, nu despre asta e vorba în titlu, nu numai. Hm, eu am problemă foarte serioasă. Niciodată nu mă limitez la a-mi place de ceva/cineva. De la a-mi place la a fi o obsedată notorie este un pas de pitic de mentă pe care eu mereu îl trec. Dar obsesie din aia de te taie toate căldurile, adormi noaptea târziu şi te surprinzi uneori visând ca proasta cu expresie tălâmbă de om beat pe faţă. Perioada asta însă nu durează mult. Situaţia evoluează în timp şi tu te alegi doar cu un milkshake de iluzii şi speranţe că până la urmă tot cum vrei tu va fi. Dar ghici ce? Nu e aşa, nu o să fie deloc cum vrei tu aşa că şterge-ţi rânjetul ăla de pe mutră.
DEci da, acum sunt obsedată şi e un sentiment naşpa tare.

Too much drama- part 1

Fetele sunt depedente de dramă. Indiferent de problema cu care se confruntă, în general, ele se plâng, se văicăresc şi exgerează cât pot de mult. Într-un fel aşa, e dixtractiv, mai ales când n-ai ce face şi nu ştii cum să freci vremea. E un fel de hobby, care nu necesită cineştiece efort sau cunoştinţe avansate de fizică nucleară, iar manifestările multiple repetate de isterizare şi ambalare aiurea în tramvai ajută şi la slăbit. O fată, prin victimizare poate să facă şi cel mai normal şi banal lucru [gen: o buburuză zboară!] să pară The Texas Chainsaw Massacre.

Azi, prima parte: probleme existenţiale legate de băieţi [preauşor observabile în anii de liceu] cărora li se alocă un procentaj de aproximativ 69,(96)% din totalul de probleme. Sunt TREI situaţii dă bază:

Situaţia întâi: o ea place un el, invers nema?! [nu e nevoie să dau mai multe detalii, toţi ştim despre ce e vorba]
Ce-i în mintea bolnavei: Mă urăşte. Are ceva cu mineee. Şi nici nu înţeleg ce i-am făcut
Cum stă treaba de fapt: El cel mai probabil nici nu o cunoaşte, nu-şi aminteşte să-i fi văzut faţa vreodată sau nici nu ştie că ea există.
Cum reacţionează ea: se plânge la prietenele ei la fel de [sau poate chiar mai] dramatice şi plângăcioase
Ce-i spun prietenele, doo posibilităţi: ce idiot. Cine se crede? sau ţi se pare, de fapt eu cred că te place
Cum ar trebui să reacţioneze: nu ar trebui să reacţioneze în niciun fel:)). E numai în mintea ta, paranoie!

Sitaţia doi: o ea place un el, el-ul are pretenă
Ce-i în mintea bolnavei: ce naiba vede la aia? e şi urâtă şi proastă
Cum stă treaba de fapt: tipa e ok, n-are nicio treabă cu respectiva
Cum reacţionează ea: la fel ca în prima situaţie
Ce-i spun prietenele: tu eşti mult mai drăguţă ca ea
Cum ar trebui să reacţioneze: să i se fâlfâie?! omu' are treaba lui şi îşi vede de ea. De ce nu faci şi tu la fel? sau dacă simţi că e soarele tău, viaţa ta, aerul pe care îl respiri aşteaptă că îi treacă de aia şi după aia zbate-te cât vrei. Oricum, nu te înjosi că pici de proastă [şi pe bună dreptate].
Excepţie- în cazul în care, abracadabrant, are dreptate, şi e naşpa: te obişnuieşti cu ideea că universul nu e mereu întocmai corect.

Situaţia trei: o ea are un el şi e enervant şi obsedant de geloasă
Ce-i în mintea bolnavei: Mă înşeală. Mă înşeală. Am văzut euuuu.
Cum stă treaba de fapt [ce-a văzut de la distanţă]: el vorbeşte cu o colegă/amică/cineva neinteresant oricum despre şcoală/salvarea balenelor/încălzirea globală/chestii la fel de plictisitoare
Cum reacţionează ea: ce prost. Ce prooost. şi mai are curajul după aia să vorbeasCĂ CU mine de parcă nu s-a întâmplat nimic [poate există un motiv logic pentru asta-hmm, să ne gândim ce poate fi. ce zici de NU A FĂCUT NIMIC?].
Cum ar trebui să reacţioneze: Idem 1.
Excepţie- în cazul în care, abracadabrant, are dreptate şi ţipă hormonii în el: fă-i faza cu "ce e mic, maro şi se învârte?UN SFÂRC!", dă-i una în coaie şi fugi.

Extra, mai prezint situaţia în care ea place un el, dar de data asta se cunosc, vorbesc CHIAR. Fiecare gest făcut de el către ea, în mintea ei este nuanţat şi amplificat în mod convenabil de 27438 de ori. Astfel, el când i-a cerut un şerveţel, nu a făcut asta pentru că avea muci în nas şi dacă nu făcea rost de unu' probabil se ştergea cu mâneca [nu neapărat a lui], ci a vrut să vadă reacţia ei, să analizeze dacă îl place îndeajuns de mult încât să-i ofere din materialul ei personal de suflat mucozităţile şi mai ales [suspaaaans] dacă i-l va cere înapoi după ce-l va folosi. Şi după ce ea povesteşte faptul în versiunea sa prietenelor ei, ce răspuns primeşte? "A făcut el asta? Ce drăguuuuuuuţ", evident.

Aproape doi.

Cum s-a întâmplat:
Profa mânca nuştiuce despre vaporizare, toţi vorbeau pe unde şi ce apucau. Miaiandrei încearcă să-mi povestească o fază din Copii spun lucruri trăsnite că veni vorba nici nu mai ştiu cum; se face linişte în clasă şi se aude numai gura colegului la unison cu cea a profei [moment din ăla penibil când toată lumea tace brusc şi te auzi numai tu].
Profa: repetă ce-am zis
Miai: nu ştiu
Profa: atunci colega [adică eu]
Bag un zâmbet tâmp şi zic: nu ştiu
Profa: fiecare câte un doi
Deschide catalogul, începe să caute numele noastre. Urmează o secvenţă în care Miai o convinge să nu ne pună, un schimb de replici profă-colegu' pe care aş reproduce-o dar nu îmi amintesc exact ce şi cum au zis. În final ne alegem amândoi doar cu o dată.

Şi ce-am de adăugat:
1. s-a luat de mine degeaba, nu făceam nimic. Nu vorbeam, doar îl ascultam pe el, iar înainte de acest incident fusesem atentă toată ora plus cu două ore înainte când avusesem tot cu dânsa
2. deşi conştientă că nu meritam, când a zis că ne pune doi n-am avut nicio reacţie [probabil doar o vagă impresie la nivel de subconştient că făcusem pe mine], nu am comentat nimic
3. într-un fel eram încântată că îmi pune. era prima mea notă sub 5 şi era şmecher s-o încasez dintr-un motiv diferit de pură prostie personală, iar acum povesteam cum AM LUAT primul meu doi, nu cum ERA SĂ IAU.
4. faza pentru care aproape am luat doi: Virgin Ianţul întreabă un copchil de 3-4 ani dacă a fost vreodată în camera părinţilor, copilul răspunde: "am intrat şi am vazut-o pe mami cum păpa puţa lui tati şi am fugit ca să nu mi-o pape şi mie"=)).

Viaţa e frumoasă când sunt orele scurtate.

Îmi plac zilele când avem ore scurtate. Era anormal dacă nu îmi plăceau. În ciuda faptului că avem pauze foarte scurte şi nu ai timp să faci nici un pi, da' păi un pipi, avem şi beneficii gen: somn până la 10-11 [o stai, asta oricum se întâmplă în mod curent], lălăială mai multă dimineaţa [exclusiv pentru cei ce învaţă după-amiaza] şi mai ales, ORE MAI SCURTE, că doar despre asta e vorba. Ce înseamnă pentru mine ORE MAI SCURTE, având în vedere că azi e luni, cea mai imposibilă, diabolică şi de căcăt zi din toată săptămâna? Păi:
mai puţină matematică-> mai puţină diriga
mai puţină franceză-> mai puţină crăzneală
mai puţin sport-> mai puţin timp pierdut să-mi caut o scuză pentru care nu fac ora..din nou
mai puţină fizică-> mai puţină..fizică [e destul de rău asta, trecem la un nou capitol şi o să mă simt iar proastă de trei ori pe săptămână... sentimentul ăsta mă va urmări veşniiiiic la această materie]
mai puţină istorie-> mai puţin stres că mă ascultă
mai puţină română-> puţin mai puţină plictiseală

Teoretic vorbind, până la ora 3, când intru, aş putea să fac orice temă pe care am renegat-o tot weekendul de lene şi să-mi mai şi rămână timp de frecat menta într-un mod constructiv. Doar teoretic.

Ca fapt divers, în timp ce unele persoane [să zicem clasa a 10a Haşdeu] se uită încontinuu într-un stil maniac la un oarecare serial [să zicem aşa.. la întâmplare: HOUSE], alte persoane [aici nu e nevoie "să zicem", ştim sigur că e vorba de clasa a 12a] îşi tocesc creieri şi se zgârie pe faţă că dau nu ştiu ce examen de bac. Asta sună naşpa, într-adevăr. Dar faptul că peste doi ani, aceleaşi persoane care [doar preupunând că] acum sunt a 10a vor fi cele care îşi vor tocii creierii şi vor face ce-am zis mai sus sună şi mai naşpa.

Partea frumoasă? Ore scurte vor fii şi mâine şi poimâine, iar eu plănuiesc să profit de asta din plin, stând degeaba evident. PACEEE!

Salutări din tărâmul plictiselii.

Ziua: 09.02.2010

Ora: 17:15

Locul: Haşdeu, corpul 2, sala 24, a 3-a bancă de la calorifer din ultimul rând

<<Şi a început.. şi nu o să se mai oprească până la sfârşitul orei. Aşteaptă orice semn din partea noastră că suntem prezenţi spritual [gen el ne întreabă ce facem, noi răspundem cu un bine blazat şi imediat începe să vorbească despre fizică atomică], îşi ia avânt şi dă drumul la turuială. Stă pironit în faţa clasei ca un castravete ambiţios, de fiecare dată în aceeaşi poziţie enervant de strategic aleasă din care poate să ne vadă pe toţi. Cu mâinile la spate, îşi alege 2-3 ţinte la care o să se uite alternativ pe parcursul orei.

Acum, aruncând o privire prin clasă putem observa cum 75% din colegi stau cu capul sprijinit în palme sau cu faţa lipită de bancă, o expresie îndurerândă scurgându-se pe mocile lor. Prin împrejurimi: Iulia [în stânga mea] se chinuie să citească o carte, dar din cauza domnului nu prea poate de aceea îmi mai scapă periodic câte un ”ZI-I SĂ TACĂĂ!”; Huana, în stânga ei, desenează la o creangă cu floricele încă din ora de română şi de fiecare dată când mă uit la ea, îmi zămbeşte suav, apoi îşi continuă trebile; Alezgandra, în dreapta, [evitându-mă ca să nu vorbim şi să ne ridice iar în picioare pe amândouă ca ora trecută] vorbeşte cu Miaiandrei care la rândul lui se joacă avioane cu.. cineva.

Nu au trecut decât 20 de minute şi totuşi fundul meu înţepenit pretinde că a trecut mai mult decât o veşnicie, şi părul de pe mâini parcă mi-a mai crescut câţiva mm. Se aud nişte voci suspecte din partea opusă a clasei, nu ştiu cine mormăie dar cred că sunt aceiaşi indivizi care se joacă de la începutul orei avioane, x şi 0 sau alte jocuri gen.

Dacă vă întrebaţi dacă am încercat să-l ascult vreodată, răspunsul este DA. Da, am încercat, dar după primele 2 minute intru într-un fel de transă, iar funcţiile cerebrale [pauză, tocmai l-am auzit spunând „servicii secrete”. ce naiba o mai fi mâncând acum?] se reduc. Nici dacă vreau nu pot să fiu atentă şi să-i urmăresc poezia [şi acum a zis ceva de Gold Corporation].

Acolo, în prima bancă este un anume coleg [NUMELE LUI NU ESTE URS] căruia i s-a sculat intelectul aşa după vacanţă şi se tot chinuie să-nveţe şi să fie atent la ore. E enervant de interesat şi asta nu are nimic, dar îşi manifestă interesul comentând, punând întrebări, întărâtând profesorul şi mai mult .. . nu ştiu de ce dar am o mică mare bănuială că nu o să dureze mai mult de o săptămână dorinţa asta de culturalizare.

Se pare că bănuielile mele s-au adeverit, proful tocmai a spus „viol”. Iniţial am crezut că am auzit greşit, dar imediat s-a întors Hulia şi cu o faţă dezamăgită îmi spune că (citez) : poporul nostru s-a născut dintr-un vioooooool. Hm. nu ştiu care din ideile lui briliante revoluţionează universul mai mult: asta sau faptul că pământul este de fapt în formă de pară?

Închei aici, mai e puţin şi tre’ să spunem rugăciunea [exact, este vorba de ora de religie]. Vă trimit mii de salutării de pe tărâmul plictiselii maxime şiiii, până data viitoare, salvaţi balenele şi câinii fără adăpost! >>

p.s.- în pauza după această mirobalantă oră, pe coridor puţea îngrozitor... nu ştiu care este explicaţia reală pentru asta, dar mie-mi sună destul de logic că un ciclop gigantic s-a căcat pe acoperişul liceului. Pace!