Postul despre Gogu nu merită melodie ataşată.

Haideţi să vă povestesc ceva. Acum mult timp l-am cunoscut pe Gogu. Gogu este o persoană incredibil de prefăcută. Gogu pupă în cur oamenii pe care nu-i suportă. Şi prin pupat mă refer la sărutat adânc interminabil cu limba. Asta face Gogu. Când îl vezi vrea să pară cu totul altceva decât este. Vrea să arate că el se distrează şi că are prieteni. Dar de fapt el nu are prieteni. Pentru că nu merită. Gogu e genul de om pe care îţi vine să-l buşeşti cu mănuşa de box în faţă până la leşin pentru că efectiv faţa lui cere muie. Cere grav. Aşa e Gogu.
Gogu este enervant prin simplul fapt că vorbeşte . De fiecare dată când deschide gura ori spune o chestie care AR TREBUI să-l facă să pară inteligent [deşi e prost de face mucegai] ori mânănCĂ Căcat şi spune aceleaşi lucruri mereu şi mereu [PENTRU CĂ ESTE EXTREM DE LIMITAT] şi devine penibil. Mai penibil decât M is for Michael difuzat pe MTV un an întreg. Gogu este o persoană fără caracter şi vreau să-l calc pe cap.

They call me Hell. That's not my name.

Afară pseudoploo şi eu stau şi frec menta pe la calculator. Şi stând aşa şi frecând, mi-a venit cheful să scriu ceva. Am avut o tentativă de post şi zilele trecute. De fapt, scrisesem postul complet, îi pusesem şi taguri:)) dar m-am hotărât că mai bine nu. Şi am avut dreptate, evident. Pentru că despre ce vorbisem atunci este total opus a ceea aş fi vrut acum să fi scris.
Stăteam şi mă uitam prin posturile astea ale mele [aviz ultimelor respectiv celui nepublicat] şi mă enervează tare. Gee, ce plângăcioasă sunt:)). Mă rog, eram, păream. Cât am dramatizat, cât m-am prostit. Ştii, în realitate nu-s aşa o pişăcioasă sentimentalistă cum reiese de prin astea. Pe bune. Cred CĂ CĂcăturile astea smiorcăite sunt efecte secundare de la menstruaţie, altfel nu-mi explic cum de acum mă apucă râsul în crize când le citesc. Uneori cred că ar trebui să fiu mai implicată şi mai...umană!? Da, uneori cred asta, dar nu pentru prea mult timp. Te-ai mira cât pot fi de detaşată. Nu că-s şmecheră? Aproape la fel de şmecheră ca pantera roz. Sau Tolouse [btw, cum se face că personajele mele preferate din desene animate sunt roz? what's wrong with me?!]. Dar destul despre mine, să vorbim acum şi despre mine, ce-am mai făcut blabla. Păi, nu prea am cu ce să mă laud. Doar aşa... banalităţi. Cel mai recent, am adormit la şcoală pentru o oră întreagă. PREA SOMN. Motiv: Noaptea dinainte dormisem la veatza şi ca nişte monştrii de oameni ce suntem am stat şi am vorbit nu lucruri prea frumoase până la 4. Totuşi, eu mă declar mulţumită că nu ne-au apărut bube pe faţă de la câtă răutate am dovedit. Cred că la o analizare mai atentă cu infraroşu se putea observa cum ni se evapora [răutatea] prin toate orificiile.
Gata, îmi închei porţia de confesiuni. Realizez că multe chestii pe care le scriu pe-aici s-ar potrivi mai degrabă scrise într-un caiet care începe cu "dragă jurnalule,..."., dar ăsta e blogul meu personal. Adică scriu chestii personale din viaţa mea personală când n-am ce face şi mă satur de frecat menta.

p.s.- prevăd o posibilă orgie weekend-ul ăsta:))). glumesc. oare?

@#$%^&*()~!

TREI ZILE. Au fost suficiente trei zile ca să văd cât de idioată am putut să fiu, cât de mult am putut să greşesc şi cât de puţin ştiu să apreciez un lucru atunci când îl am. De ce am fost atât de ignorantă? Nu e normal ca atunci când petreci mai mult timp cu o persoană, când ajungi să o cunoşti mai bine decât pe tine însăţi, să te simţi din ce în ce mai bine în preajma ei, să fii din ce în ce mai deschis cu ea? Bineînţeles că este. Este foarte normal, dar nu pentru pshiopaţi ca mine. La mine este exact INVERS. Cu cât devin mai apropiată de cineva, cu atât mă distanţez mai mult.. involuntar. Dacă ar fi să primesc câte 10 lei pentru fiecare persoană pe care am pierdut-o din cauza asta, aş putea să-mi iau maşină şi să-mi ajungă şi banii de benzină pentru următorii 10 ani. Partea tristă este că dintre toţi nu regret decât o singură persoană, o persoană care a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat şi nu trece zi în care să nu-mi amintesc cât de frumos era. Sentimentul că orice s-ar întâmpla, orice idioţenie aş face, oricât de mult aş greşi este cineva acolo pentru mine necondiţionat, este nepreţuit. Şi puteam să fiu cheală, cu un picior în plus sau minus, să am păr pe toată faţa şi tot mă iubea cel mai mult şi făcea totul pentru mine. Nu a fost, NU ESTE şi nu va mai fi nimeni la fel. Şi ştiu că sunt al naibii de siropoasă, dar dacă nu mă descarc simt că explodez Mi-a zis că o să mă iubească mereu. Şi a făcut lucruri pe care nu credeam că cineva le poate face pentru altcineva, lucruri pe care aş dori să le pot face şi eu. Dar am fost prea egoistă, orgolioasă şi proastă şi nu am meritat.

Hai să întrebăm.

Numai mama omida şi poate nici ea în totalitate, ştie cât de mult urăsc întrebările de complezenţă. Nu le înţeleg rostul nici dacă îmi dai în cap cu "Rostul întrebărilor de complezenţă-cartea". De ce nu înţeleg? Pentru că nu ai ce să înţelegi. De ce să întrebi ceva numai ca să te afli în treabă? De ce să întrebi ceva, ştiind 200% sigur că răspunsul partenerului de conversaţie nu înfluenţează nici în cea mai mică măsură acţiunea pe care o urmează s-o faci? De ce să întrebi ceva când de fapt nici nu înteresează răspunsul? Crezi că te face să pari mai simpa? Dă-ţi foc că nu pari!
A da, şi tot la capitolul chestii care ar trebui interzise prin lege să fie spuse intră şi întrebările pe care ţi le pune un prost când nu vrei să mănânci ceva, vrei să faci sport, etc., gen: o dragă, ţii la siluetă/nu vrei să te îngraşi/eşti la cură? nono pe bune, labă tristă, uită-te la mine, scoate limba, dă-ţi un pumn în cap cât timp încă mai eşti cu limba pe-afară şi gândeşte-te [dacă nu îţi cer prea mult]: arăt eu a om disperat de greutate, care nu vrea să se îngraşe? ţi se pare ţie că mi se scurge slănina pe nas, urechi şi celalte orificii?

O să scriu un roman!

Cam aşa particip eu la o conversaţie când mă aflu într-o stare de nimicnicie:
ea: Ioana, ar trebui să petrecem mai puţin timp cu calculatorul şi internetul
eu: da, ar trebui, dar asta nu înseamnă că o să şi fac asta[...]
ea: Ioana, ar trebui să te-apuci de ceva; să faci ceva ce-ţi place şi la care te pricepi
eu: da, ar trebui, dar asta nu înseamnă că o să şi fac asta[...]
ea: Ioana, ar trebui să te uiţi la câteva seriale coreene, ai avea să înveţi multe
eu: da, ar trebui, dar asta nu înseamnă că o să şi fac asta[...]
... juma' de drum, discuţia continuă în acelaşi ritm
După un timp, discuţia deraiază.

Şi într-un final m-am gândit să o ascult şi pe ea, şi luând în calcul sfaturile ei şi ale Alezgandrei care consideră că se împute imaginaţia degeaba la mine în cap, am decis să scriu un roman. Da, o să scriu un roman- Pom şi Herry, o variantă personală şi îmbunătăţită de Tom şi Jerry. Ideea briliantă, marca Superioana, pe sistemul şi animalele iubeşte: POM ŞI HERRY SUNT GAY. Va fi ceva complex:)). Ca să aveţi şi o imagine în minte despre ale mele personaje, din lipsă de chef şi exces de lene, acestea vor arăta la aspect exact ca Tom şi respectiv, Jerry. Restul va fi clădit din propria-mi minte cu bază puternică de imaginaţie şi idei personale. Şi, ca să fiu şmecheră, am făcut şi promo, care poate fi admirat mai jos:)).



p.s.-nu ştiu cât de curând voi începe să scriu la roman.

LATER EDIT: în caz că nu s-a observat deja, e de datoria mea să precizez că romanul va fi parodie.