De-ale mele ^^

Cronologic vorbind:

Sâmbăta ce tocmai a trecut a fost ziua mea. Da, am făcut 16 ani, oficial sunt şi mai şmecheră decât eram înainte. În legătură cu ziua asta.. hm. Nu pot să mă decid ce m-a enervat mai tare. Să fie faptul că ai mei au făcut parastas pentru bunică-mea în aceeaşi zi şi că toată rudele [după care nu prea mă dau în vânt oricum] au vorbit despre ea , unii şi uitând de mine? sau că am auzit “Dumnezeu s-o ierte” de la mai multe persoane, de mai multe ori decât “La mulţi ani, Ioana“. Chiar nu mă pot decide. Pe de altă parte le mulţumesc celor care şi-au amintit, chiar şi a doua zi. Gestul contează. Şi că veni vorba de gesturi, trebuie să-mi laud vaca nebună pentru brilianta chesti(c)OAIE pe care a făcut-o pentru mine. Deci. În seara precedentă a zilei mele mi s-a adus la cunoştinţă că nu voi avea parte de tort de ziua mea având în vedere condiţiile: mamaia, moartă, colivă şi chestii asemănătoare. O-K. M-am enervat bineînţeles [era premieră], am început să behăi şi să mă plâng exact ca un copil de 5 ani care îl aşteaptă pe Moş Crăciun tot anu’ şi aflăîn seara de ajun că nu o să mai vină. Până la urmă, tata boss mi-a făcut o surpriză şi mi-a luat cel mai bun tort pe care l-am mâncat vreodată . Cu scopul de a mă lălăi cât mai puţin trec direct la partea importantă: seara, veatza Hulia mi-a adus o bucată de prăjitură făcută de doamna mama ei pe o farfurie , cu o lumânărică roz în mijloc, cu tot cu chibrit şi linguriţă . Nu apucasem să-i spun că până la urmă căpătasem tort, dar aşa a făcut cel mai frumos gest pe care l-a făcut cineva vreodată pentru mine. Astfel pe la 11 noaptea , pe ninsoarea aia desă şi tremurând de frig mâncam din prăjitură pe Unirii. E genială şi o iubesc (nu numai) pentru asta.

Ca o mică genie ce sunt sâmbăta asta mă duc la olimpiadă la matematică [având în vedere că m-am calificat la faza precedentă], prima şi probabil singura olimpiadă la care m-am dus/mă duc/ mă voi duce în toţi anii mei de liceu. Nu credeam că o să se întâmple asta vreodată, în apărarea mea spun că am avut o perioadă se sclipiri, perioadă care s’est fini. Mi s-a dus entuziasmul să lucrez şi să-mi dau silinţa. M-am întors la stadiul de moluscă în hibernare [ştiu că moluştele de fapt nu hibernează, dar sună mai dramatic aşa, urs în hibernare sună pipi]. După ce o să citesc de vreo 20 de ori subiectele şi o să afişez faţa tâmpă, o să ma joc cu ceasul sau o să zic alfabetul invers până mă plictisesc. Şi acum vine partea minunată: vineri stau acasă. Genial. Mai mult decât genial-> ARHIgenial. O să mă pot uita la serial toată ziua.

Şi în sfârşit, duminică.. duminică o să borăsc. De ce? 13 caractere [dacă scriem cum vreau eu]: velăntainsdei. Sărbătoare mai proastă şi mai de căcăt nici că puteam fura de la americani. Fraţii mei albi, de ce puţa mea trebuie să ne comportăm de parcă am avea gândaci pe creieri în ziua de 14 februarie? DE CE? De ce să nu ne vedem liniştiţi de menta noastră şi instistăm atâta să ne căcăm pe noi cu aniversarea ’dragostei’? Aniversarea pulii, oameni buni. Mi-e scârbă de ziua asta. Nu-i găsesc niciun rost, nicio sfântă macaroană. E penibilă, iar dacă o să ajung preşedintă sau ceva şmecher şi important într-o bună zi o să ordon să li se taie degetele şi apoi să li se bage în cur părţile cu unghii celor care o sărbătoresc.