Salutări din tărâmul plictiselii.

Ziua: 09.02.2010

Ora: 17:15

Locul: Haşdeu, corpul 2, sala 24, a 3-a bancă de la calorifer din ultimul rând

<<Şi a început.. şi nu o să se mai oprească până la sfârşitul orei. Aşteaptă orice semn din partea noastră că suntem prezenţi spritual [gen el ne întreabă ce facem, noi răspundem cu un bine blazat şi imediat începe să vorbească despre fizică atomică], îşi ia avânt şi dă drumul la turuială. Stă pironit în faţa clasei ca un castravete ambiţios, de fiecare dată în aceeaşi poziţie enervant de strategic aleasă din care poate să ne vadă pe toţi. Cu mâinile la spate, îşi alege 2-3 ţinte la care o să se uite alternativ pe parcursul orei.

Acum, aruncând o privire prin clasă putem observa cum 75% din colegi stau cu capul sprijinit în palme sau cu faţa lipită de bancă, o expresie îndurerândă scurgându-se pe mocile lor. Prin împrejurimi: Iulia [în stânga mea] se chinuie să citească o carte, dar din cauza domnului nu prea poate de aceea îmi mai scapă periodic câte un ”ZI-I SĂ TACĂĂ!”; Huana, în stânga ei, desenează la o creangă cu floricele încă din ora de română şi de fiecare dată când mă uit la ea, îmi zămbeşte suav, apoi îşi continuă trebile; Alezgandra, în dreapta, [evitându-mă ca să nu vorbim şi să ne ridice iar în picioare pe amândouă ca ora trecută] vorbeşte cu Miaiandrei care la rândul lui se joacă avioane cu.. cineva.

Nu au trecut decât 20 de minute şi totuşi fundul meu înţepenit pretinde că a trecut mai mult decât o veşnicie, şi părul de pe mâini parcă mi-a mai crescut câţiva mm. Se aud nişte voci suspecte din partea opusă a clasei, nu ştiu cine mormăie dar cred că sunt aceiaşi indivizi care se joacă de la începutul orei avioane, x şi 0 sau alte jocuri gen.

Dacă vă întrebaţi dacă am încercat să-l ascult vreodată, răspunsul este DA. Da, am încercat, dar după primele 2 minute intru într-un fel de transă, iar funcţiile cerebrale [pauză, tocmai l-am auzit spunând „servicii secrete”. ce naiba o mai fi mâncând acum?] se reduc. Nici dacă vreau nu pot să fiu atentă şi să-i urmăresc poezia [şi acum a zis ceva de Gold Corporation].

Acolo, în prima bancă este un anume coleg [NUMELE LUI NU ESTE URS] căruia i s-a sculat intelectul aşa după vacanţă şi se tot chinuie să-nveţe şi să fie atent la ore. E enervant de interesat şi asta nu are nimic, dar îşi manifestă interesul comentând, punând întrebări, întărâtând profesorul şi mai mult .. . nu ştiu de ce dar am o mică mare bănuială că nu o să dureze mai mult de o săptămână dorinţa asta de culturalizare.

Se pare că bănuielile mele s-au adeverit, proful tocmai a spus „viol”. Iniţial am crezut că am auzit greşit, dar imediat s-a întors Hulia şi cu o faţă dezamăgită îmi spune că (citez) : poporul nostru s-a născut dintr-un vioooooool. Hm. nu ştiu care din ideile lui briliante revoluţionează universul mai mult: asta sau faptul că pământul este de fapt în formă de pară?

Închei aici, mai e puţin şi tre’ să spunem rugăciunea [exact, este vorba de ora de religie]. Vă trimit mii de salutării de pe tărâmul plictiselii maxime şiiii, până data viitoare, salvaţi balenele şi câinii fără adăpost! >>

p.s.- în pauza după această mirobalantă oră, pe coridor puţea îngrozitor... nu ştiu care este explicaţia reală pentru asta, dar mie-mi sună destul de logic că un ciclop gigantic s-a căcat pe acoperişul liceului. Pace!