Faţă strâmbă.

Nu suport oamenii proşti. De asemenea urăsc chimia organică pentru că nu-mi este utilă cu absolut nimic, dar sunt obligată să o învăţ. Ce mai urăsc? persoanele scunde sau să mi se atragă atenţia când mi-e lumea mai dragă; îl urăsc pe Eminescu pentru că în mod sigur era poponar, mi se face greaţă de la cocos şi de fiecare dată când văd mustaţă naşparlie la cineva am o stare plină de dezgust. Un moment d-ăla de te gândeşti la nemurirea sufletului cu părere de rău şi te scarpini la coaie [dacă ai] ca să fie mai poetic. Dar urăsc, dar urăsc, frate, din toată inima mea, din tot adâncul sufletului meu emoticonul ăsta. E cel mai enervant lucru pe care il poate scoate cineva din tastatură. Mă scârbeşte, mă deprimă, mi-e frică de el. No, pe bune. Uitaţi-vă la el şi spune-ţi-mi că nu se uită urât şi că totul este numai în creieraşul meu bolnav, că zâmbetul ăla nu este cel mai monstruos zâmbet zâmbit de cineva şi dacă faceţi asta e clar că voi nu puteţi simţi răul îndată ce-l vedeţi aşa cum o fac eu. Şi nu sunt paranoică, căcăciosul ăsta gălbejit cu ochi mici chiar face mişto de mine. Nici nu vă puteţi închipui de ce în stare, vă spun eu.