Faţă strâmbă.

Nu suport oamenii proşti. De asemenea urăsc chimia organică pentru că nu-mi este utilă cu absolut nimic, dar sunt obligată să o învăţ. Ce mai urăsc? persoanele scunde sau să mi se atragă atenţia când mi-e lumea mai dragă; îl urăsc pe Eminescu pentru că în mod sigur era poponar, mi se face greaţă de la cocos şi de fiecare dată când văd mustaţă naşparlie la cineva am o stare plină de dezgust. Un moment d-ăla de te gândeşti la nemurirea sufletului cu părere de rău şi te scarpini la coaie [dacă ai] ca să fie mai poetic. Dar urăsc, dar urăsc, frate, din toată inima mea, din tot adâncul sufletului meu emoticonul ăsta. E cel mai enervant lucru pe care il poate scoate cineva din tastatură. Mă scârbeşte, mă deprimă, mi-e frică de el. No, pe bune. Uitaţi-vă la el şi spune-ţi-mi că nu se uită urât şi că totul este numai în creieraşul meu bolnav, că zâmbetul ăla nu este cel mai monstruos zâmbet zâmbit de cineva şi dacă faceţi asta e clar că voi nu puteţi simţi răul îndată ce-l vedeţi aşa cum o fac eu. Şi nu sunt paranoică, căcăciosul ăsta gălbejit cu ochi mici chiar face mişto de mine. Nici nu vă puteţi închipui de ce în stare, vă spun eu.

Sper să mă auzi.

Bucată de ciocolată proaspăt digerată de stomacul meu, te întrebi ce mă întreb şi eu? Dacă a meritat să mă cert cu mama- stai, stai, nu e adevărat, reiau: a meritat să se certe mama cu mine - juma' de oră din cauză că nu m-am putut împotrivi instictului de primată [de altfel nici nu prea m-am omorât cu efortul să nu], şi lăsându-mă fraierită de clipitul ochilor tăi mari şi inocenţi [sau erau bucăţi de alune!?] şi de privirea aceea demonică, m-am înfruptat din tine fără nici cea mai mică urmă de jenă, dovedind pur egoism şi calicism? Nu ştiu despre tine cât de bine faci sau cât de mult te-ntrebi ce-am zis eu mai sus, dar eu zic că da, a meritat. Dacă te face să te simţi mai bine, tu ai gust mai bun decât mama.

Obsedant

Anu' trecut într-o zi frumoasă de primăvara [spre sfârşit aşa]: din nu ştiu ce prostie am dat peste o melodie a unei cântăreţe pe care o detest- penibilitatea nemărginită pe care o dovedeşte are contribuţia ei în sentimentul de repulsie provocat. Tot din nu ştiu ce prostie, am ascultat-o o dată, mă făcea să dansez, iar vremea de afară era perfectă. Din aceeaşi prostie ca mai sus, i-am dat play din nou şi din nou şi din nou. Astfel întrega zi am ascultat-o [căca-m-aş pe ea să mă cac!]. Dacă îmi amintesc eu bine [şi îmi amintesc], în noaptea aceleiaşi zi au urmat muuulte:)). Revenind, a fost o aventură de o zi cu melodia aia. Dimineaţa următoare era dusă pentru mine, şi uitasem de existenţa ei. M-am hotărât să nu mai menţionez despre asta pentru că nu e ceva de care eram mândră.. până azi [suspans:))]

Şi iată-ne, după 279 de zile [mi-a luat ceva să-mi amintesc ziua cu exactitate] şi nu ştiu câte ore aveam să fac cea mai mare greşeală a vieţii mele [zic şi eu ca să fie mai palpitant]. Am deschis un folder cu muzică de-a lu' tata cu nu ştiu ce top şi fără să ma uit ce mâncare de crocodili era în el, l-am băgat în winamp. Nu ştiu cum naiba s-a nimerit, dar în momentul în care am dat next, a început. Aceeaşi cântăreaţă odioasă cu aceeaşi melodie obsedantă s-a întors să mă bântuie! Să fie concidenţă că azi vremea a fost la fel de perfectă ca atunci? Nu ştiu, dar acelaşi efect l-a avut asupra mea: mi-a sculat dorinţa de dans, exact ca un băţ un cur. Şi timp de câteva ore, am retrăit acea zi. Şi ca reiteraţia [sau cel puţin senzaţia de] să fie completă, am fost şi prin tărâmul făgăduinţei ca atunci. Deşi la fel de sublim, lipsea ceva...

Revenind iar:)), efectiv nu mă pot abţine. Şi să mă uit la House mi-e greu. Nu prea poţi să te concentrezi la ceva când îţi sună în cap într-una"AI CHEEEEEENT UEIT TU SI IU ĂGHEEEN". Mă disperă. O să o pun pe repeat şi o voi asculta toată noaptea. Poate dacă o ascult atâta, chiar şi în stare inconştientă, o să ajungă să-mi fie scârbă de ea [cum ar trebui în mod normal] şi mâine...se va întâmpla ce s-a întâmplat acum 278 de zile. Briliant, nu?

Too much drama- part 1

Fetele sunt depedente de dramă. Indiferent de problema cu care se confruntă, în general, ele se plâng, se văicăresc şi exgerează cât pot de mult. Într-un fel aşa, e dixtractiv, mai ales când n-ai ce face şi nu ştii cum să freci vremea. E un fel de hobby, care nu necesită cineştiece efort sau cunoştinţe avansate de fizică nucleară, iar manifestările multiple repetate de isterizare şi ambalare aiurea în tramvai ajută şi la slăbit. O fată, prin victimizare poate să facă şi cel mai normal şi banal lucru [gen: o buburuză zboară!] să pară The Texas Chainsaw Massacre.

Azi, prima parte: probleme existenţiale legate de băieţi [preauşor observabile în anii de liceu] cărora li se alocă un procentaj de aproximativ 69,(96)% din totalul de probleme. Sunt TREI situaţii dă bază:

Situaţia întâi: o ea place un el, invers nema?! [nu e nevoie să dau mai multe detalii, toţi ştim despre ce e vorba]
Ce-i în mintea bolnavei: Mă urăşte. Are ceva cu mineee. Şi nici nu înţeleg ce i-am făcut
Cum stă treaba de fapt: El cel mai probabil nici nu o cunoaşte, nu-şi aminteşte să-i fi văzut faţa vreodată sau nici nu ştie că ea există.
Cum reacţionează ea: se plânge la prietenele ei la fel de [sau poate chiar mai] dramatice şi plângăcioase
Ce-i spun prietenele, doo posibilităţi: ce idiot. Cine se crede? sau ţi se pare, de fapt eu cred că te place
Cum ar trebui să reacţioneze: nu ar trebui să reacţioneze în niciun fel:)). E numai în mintea ta, paranoie!

Sitaţia doi: o ea place un el, el-ul are pretenă
Ce-i în mintea bolnavei: ce naiba vede la aia? e şi urâtă şi proastă
Cum stă treaba de fapt: tipa e ok, n-are nicio treabă cu respectiva
Cum reacţionează ea: la fel ca în prima situaţie
Ce-i spun prietenele: tu eşti mult mai drăguţă ca ea
Cum ar trebui să reacţioneze: să i se fâlfâie?! omu' are treaba lui şi îşi vede de ea. De ce nu faci şi tu la fel? sau dacă simţi că e soarele tău, viaţa ta, aerul pe care îl respiri aşteaptă că îi treacă de aia şi după aia zbate-te cât vrei. Oricum, nu te înjosi că pici de proastă [şi pe bună dreptate].
Excepţie- în cazul în care, abracadabrant, are dreptate, şi e naşpa: te obişnuieşti cu ideea că universul nu e mereu întocmai corect.

Situaţia trei: o ea are un el şi e enervant şi obsedant de geloasă
Ce-i în mintea bolnavei: Mă înşeală. Mă înşeală. Am văzut euuuu.
Cum stă treaba de fapt [ce-a văzut de la distanţă]: el vorbeşte cu o colegă/amică/cineva neinteresant oricum despre şcoală/salvarea balenelor/încălzirea globală/chestii la fel de plictisitoare
Cum reacţionează ea: ce prost. Ce prooost. şi mai are curajul după aia să vorbeasCĂ CU mine de parcă nu s-a întâmplat nimic [poate există un motiv logic pentru asta-hmm, să ne gândim ce poate fi. ce zici de NU A FĂCUT NIMIC?].
Cum ar trebui să reacţioneze: Idem 1.
Excepţie- în cazul în care, abracadabrant, are dreptate şi ţipă hormonii în el: fă-i faza cu "ce e mic, maro şi se învârte?UN SFÂRC!", dă-i una în coaie şi fugi.

Extra, mai prezint situaţia în care ea place un el, dar de data asta se cunosc, vorbesc CHIAR. Fiecare gest făcut de el către ea, în mintea ei este nuanţat şi amplificat în mod convenabil de 27438 de ori. Astfel, el când i-a cerut un şerveţel, nu a făcut asta pentru că avea muci în nas şi dacă nu făcea rost de unu' probabil se ştergea cu mâneca [nu neapărat a lui], ci a vrut să vadă reacţia ei, să analizeze dacă îl place îndeajuns de mult încât să-i ofere din materialul ei personal de suflat mucozităţile şi mai ales [suspaaaans] dacă i-l va cere înapoi după ce-l va folosi. Şi după ce ea povesteşte faptul în versiunea sa prietenelor ei, ce răspuns primeşte? "A făcut el asta? Ce drăguuuuuuuţ", evident.

Scurt?!

De ce sfârşitul lumii nu va fii pe 21.12.2012- explicaţia mea logică şi raţională: Iisus e capricorn, iar capricornii întârzie mereu!
Nu, nu am probleme cu capul.

O să scriu un roman!

Cam aşa particip eu la o conversaţie când mă aflu într-o stare de nimicnicie:
ea: Ioana, ar trebui să petrecem mai puţin timp cu calculatorul şi internetul
eu: da, ar trebui, dar asta nu înseamnă că o să şi fac asta[...]
ea: Ioana, ar trebui să te-apuci de ceva; să faci ceva ce-ţi place şi la care te pricepi
eu: da, ar trebui, dar asta nu înseamnă că o să şi fac asta[...]
ea: Ioana, ar trebui să te uiţi la câteva seriale coreene, ai avea să înveţi multe
eu: da, ar trebui, dar asta nu înseamnă că o să şi fac asta[...]
... juma' de drum, discuţia continuă în acelaşi ritm
După un timp, discuţia deraiază.

Şi într-un final m-am gândit să o ascult şi pe ea, şi luând în calcul sfaturile ei şi ale Alezgandrei care consideră că se împute imaginaţia degeaba la mine în cap, am decis să scriu un roman. Da, o să scriu un roman- Pom şi Herry, o variantă personală şi îmbunătăţită de Tom şi Jerry. Ideea briliantă, marca Superioana, pe sistemul şi animalele iubeşte: POM ŞI HERRY SUNT GAY. Va fi ceva complex:)). Ca să aveţi şi o imagine în minte despre ale mele personaje, din lipsă de chef şi exces de lene, acestea vor arăta la aspect exact ca Tom şi respectiv, Jerry. Restul va fi clădit din propria-mi minte cu bază puternică de imaginaţie şi idei personale. Şi, ca să fiu şmecheră, am făcut şi promo, care poate fi admirat mai jos:)).



p.s.-nu ştiu cât de curând voi începe să scriu la roman.

LATER EDIT: în caz că nu s-a observat deja, e de datoria mea să precizez că romanul va fi parodie.

Aproape doi.

Cum s-a întâmplat:
Profa mânca nuştiuce despre vaporizare, toţi vorbeau pe unde şi ce apucau. Miaiandrei încearcă să-mi povestească o fază din Copii spun lucruri trăsnite că veni vorba nici nu mai ştiu cum; se face linişte în clasă şi se aude numai gura colegului la unison cu cea a profei [moment din ăla penibil când toată lumea tace brusc şi te auzi numai tu].
Profa: repetă ce-am zis
Miai: nu ştiu
Profa: atunci colega [adică eu]
Bag un zâmbet tâmp şi zic: nu ştiu
Profa: fiecare câte un doi
Deschide catalogul, începe să caute numele noastre. Urmează o secvenţă în care Miai o convinge să nu ne pună, un schimb de replici profă-colegu' pe care aş reproduce-o dar nu îmi amintesc exact ce şi cum au zis. În final ne alegem amândoi doar cu o dată.

Şi ce-am de adăugat:
1. s-a luat de mine degeaba, nu făceam nimic. Nu vorbeam, doar îl ascultam pe el, iar înainte de acest incident fusesem atentă toată ora plus cu două ore înainte când avusesem tot cu dânsa
2. deşi conştientă că nu meritam, când a zis că ne pune doi n-am avut nicio reacţie [probabil doar o vagă impresie la nivel de subconştient că făcusem pe mine], nu am comentat nimic
3. într-un fel eram încântată că îmi pune. era prima mea notă sub 5 şi era şmecher s-o încasez dintr-un motiv diferit de pură prostie personală, iar acum povesteam cum AM LUAT primul meu doi, nu cum ERA SĂ IAU.
4. faza pentru care aproape am luat doi: Virgin Ianţul întreabă un copchil de 3-4 ani dacă a fost vreodată în camera părinţilor, copilul răspunde: "am intrat şi am vazut-o pe mami cum păpa puţa lui tati şi am fugit ca să nu mi-o pape şi mie"=)).

Viaţa e frumoasă când sunt orele scurtate.

Îmi plac zilele când avem ore scurtate. Era anormal dacă nu îmi plăceau. În ciuda faptului că avem pauze foarte scurte şi nu ai timp să faci nici un pi, da' păi un pipi, avem şi beneficii gen: somn până la 10-11 [o stai, asta oricum se întâmplă în mod curent], lălăială mai multă dimineaţa [exclusiv pentru cei ce învaţă după-amiaza] şi mai ales, ORE MAI SCURTE, că doar despre asta e vorba. Ce înseamnă pentru mine ORE MAI SCURTE, având în vedere că azi e luni, cea mai imposibilă, diabolică şi de căcăt zi din toată săptămâna? Păi:
mai puţină matematică-> mai puţină diriga
mai puţină franceză-> mai puţină crăzneală
mai puţin sport-> mai puţin timp pierdut să-mi caut o scuză pentru care nu fac ora..din nou
mai puţină fizică-> mai puţină..fizică [e destul de rău asta, trecem la un nou capitol şi o să mă simt iar proastă de trei ori pe săptămână... sentimentul ăsta mă va urmări veşniiiiic la această materie]
mai puţină istorie-> mai puţin stres că mă ascultă
mai puţină română-> puţin mai puţină plictiseală

Teoretic vorbind, până la ora 3, când intru, aş putea să fac orice temă pe care am renegat-o tot weekendul de lene şi să-mi mai şi rămână timp de frecat menta într-un mod constructiv. Doar teoretic.

Ca fapt divers, în timp ce unele persoane [să zicem clasa a 10a Haşdeu] se uită încontinuu într-un stil maniac la un oarecare serial [să zicem aşa.. la întâmplare: HOUSE], alte persoane [aici nu e nevoie "să zicem", ştim sigur că e vorba de clasa a 12a] îşi tocesc creieri şi se zgârie pe faţă că dau nu ştiu ce examen de bac. Asta sună naşpa, într-adevăr. Dar faptul că peste doi ani, aceleaşi persoane care [doar preupunând că] acum sunt a 10a vor fi cele care îşi vor tocii creierii şi vor face ce-am zis mai sus sună şi mai naşpa.

Partea frumoasă? Ore scurte vor fii şi mâine şi poimâine, iar eu plănuiesc să profit de asta din plin, stând degeaba evident. PACEEE!

Citez:

Oamenii nu se schimbă. Cel puţin nu în aşa fel încât să conteze.

Fălafăl.

Pentru început, ţin să lămuresc că nu sunt imo, nu mă dau cu capul de pereţi când ascult muzică, nu-mi crestez mâinile în ideea de a-mi scurta venele, iubesc viaţa, nu tânjesc după durere [bine, poate doar în contexte erotice] şi ca postul să nu pară scris de o astfel de persoană voi scrie de fiecare dată biscuite în loc de lamă şi a gâdila în loc de a tăia [cu conjugările de rigoare].

Şi s-a întâmplat într-o sâmbătă.. soarele strălucea, păsărele cântau- pe naiba. Mi-era frig, iar deundeatâteapăsărele nu scoteau niciun murmur. Dar dat fiind faptul că Alezgandra era singură acasă, împreună cu tovarăşa Hulia i-am făcut o vizită prelungită [stabilită şi anunţată de o săptămână] la domiciliu. În ce a constat vizita noastră? Hm.. ceva filme, ceva gustărele/redds, discuţii dă fete, muzicuţă [sună mai prietenos cu diminutive] gâdilat pe degete urmat de "surorizarea de sânge" între mine şi tovarăşa mai sus menţionată ... să ne oprim puţin la ultima parte. Ştiam că se va întâmpla, dar nu eram destul de pregătite [ea mai mult decât mine]- şi nu, nu am schimbat subiectul, tot despre gâdilatul cu biscuitele vorbesc:))

A fost o atmosferă foarte romantică, aşa pentru noi: şi lumina şi câteva lumânărele aprinse [pare ciudat, dar NU E. lumânărele de efect, lumina ca să fim sigure că nu gâdilăm altceva:))], Vama veche- N-am chef azi pe fundal, Alezgandra şi ceva maimuţoi ca martori. I-am zis Iuliei că nu o să spun că iniţial a fost cam găină deci nu o voi face!!! Am avut câteva impedimente tehnice, gen după ce îşi belise ea degetul, la mine nu gâdila biscuitele, dar într-un final am reuşit şi astfel, gâdilate amândouă cu acelaşi biscuite, ne-am "unit" degetele gâdilate, iar operaţiunea a avut un hepi-ending. Restul serii a decurs la fel de frumix, cu mult râs şi o porţişoară [continui să folosesc diminutive în acelaşi scop] din The secret diary of a call girl.

Astfel, la sfârşitul zilei de 13 februarie m-am ales cu o suroră, am păstrat fiecare câte juma' de biscuite şi bucata de tampon [d-ăla de faţă] cu sângele celeilalte ca amintire... şi am scris despre asta pentru că a însemnat mult pentru mine, la fel cum înseamnă şi ea.

p.s.- Fălafăl [ştim noi ce-nseamnă asta şi e de ajuns], soro de sânge. Always have, aways wiiiiiill

LATER EDIT: nu, nu suntem prea mari pentru asta:))